top of page

Psalmul 8: Maiestate atipică!

  • Poza scriitorului: Patricea Mitrofan
    Patricea Mitrofan
  • 31 aug. 2019
  • 4 min de citit

Am ajuns la Psalmul 8, un psalm pe care îl tot amân de vreo 3 luni, pe deoparte pentru că am tot fost pe drumuri vara aceasta, pe de alta parte pentru ca nu îmi găsesc cuvintele potrivite, acele cuvinte pline de farmec, pentru a descrie măreția, grandoarea, gloria Dumnezeului pe care nu îl pot cuprinde în totalitate cu mintea mea limitată. Să vorbesc despre splendoarea universului sau despre minunea organismului uman și ADN? Să amintesc despre minunăția unui fulg de nea, despre albină, furnică sau despre abilitățile artistice ale peștelui balon?? Să vorbesc despre fabuloasa implicare a lui Dumnezeu în Istoria lumii, despre profeții împlinite și istoria poporului Israel? Sunt suficiente materiale care descriu mult mai bine decât mine aceste extraordinare zidiri ale mâinilor Lui și extraordinara Lui implicare în creație. Am să mă rezum la cuvintele psalmistului și câteva gânduri pe marginea textului.


Psalmul 8

1. Doamne, Stăpânul nostru,cât de maiestos este Numele Tău pe întreg pământul!

Fie înălțată slava Ta mai presus de ceruri!

2. Din gura copilașilor și a celor ce sunt alăptați ai întemeiat o fortăreață împotriva dușmanilor Tăi,ca să fie astfel reduși la tăcere vrășmașul și răzbunătorul.

3. Când privesc cerurile, lucrarea mâinilor Tale,luna și stelele pe care le‑ai zidit, îmi zic:

4. Ce este omul ca să‑Ți amintești de el și fiul omului ca să‑ți pese de el?

5. Tu l‑ai făcut cu puțin mai prejos decât Dumnezeu și l‑ai încoronat cu slavă și cu cinste.

6. L‑ai pus să domnească peste lucrările mâinilor Tale; i‑ai pus totul sub picioare:

7. oi și boi deopotrivă,chiar și fiarele câmpului;

8. păsările cerului și peștii mării,tot ce străbate căile mărilor.

9 Doamne, Stăpânul nostru,cât de maiestos este Numele Tău pe întreg pământul!


De multe ori citesc și trec peste cuvinte fără sa le înțeleg deplin semnificația. De data aceasta am cautat definiția cuvântului maiestos, iar sensurile găsite sunt foarte potrivite pentru acest context.


Maiestos = Care impune prestanță prin demnitate deosebită, caracter solemn, ceremonios; Cu gravitate; Importanta; Impunător; Care impune prin măreția înfățișării și grandoarea proporțiilor


Cu mintea mea de copil mă întrebam de ce oare vrea Dumnezeu închinarea mea? Depinde El de mine ca închinător? Nu are suficienta încredere în Sine de are nevoie de cineva ca mine sa I se închine. Dar am înțeles pe dos aceasta dorință a Lui, ca o furnică care încearcă să înțeleagă mintea omului, ca un orb care încearcă sa explice culorile. Când începi să înțelegi și să vezi cu ochii credinței acest Dumnezeu, Stăpân Maiestos, când îi înțelegi inima, deși limitat, singura reacție naturală este închinarea, omul este copleșit, depășit, stupefiat de Cineva care ii cucerește inima inimilor. Nu Dumnezeu este Cel care are nevoie de închinarea mea ci aceasta este singura reacție naturala la vederea Măreției Lui.


Dar ce zice psalmistul despre acesta măreție? Dumnezeu este descris ca Stăpân maiestos:

- Peste întreg pământul (1,9)

- în ceruri (3)

- Mai presus de ceruri (1)


Pus în fața măreției lui Dumnezeu David își simte tot mai mult micimea și se întreabă:

"Ce este omul ca sa Te gândești la el, și fiul omului ca să-Ti pese de el - să-l bagi în seama"?


Iată miezul frumuseții maiestății Lui, o Maiestate atipică, cum o numește John Piper: Maiestatea care a triumfat prin smerenie!


Versetele 5-7 din Psalmul 113 ar putea sa ne întregească această imagine:

"Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru, Cel Ce tronează din înălțime și totuși se apleacă (in Engleza: se smerește) privind spre ceruri și spre pământ... El ne ridică din pulbere, ne înalță din gunoi și ne așează la un loc cu cei de neam ales..."


Ce frumoasă imagine a HARULUI!!!

Deși El este Stăpânul Maiestos, Ziditorul, Domn peste pământ, cer și mai presus de cer El a ales/ a binevoit sa-i pese de om, sa-și amintească de el, sa-l bage în seamă.

- El l-a creat pe om după Chipul Sau

- L-a poziționat putin mai prejos de Dumnezeu

- L-a înnobilat cu demnitate și i-a dat un rol/ scop în creație, acela de a stăpâni/ îngriji creația lui Dumnezeu. Atenție! Creația lui Dumnezeu, care deși i se cuvenea Autorului Vieții, El a dat-o în grija omului.

Dar ce a făcut omul cu ceea ce i s-a încredințat? A corupt totul prin neascultare. A pierdut Paradisul iar viata lui s-a transformat într-un marș funebru.

DAR, în tot acest tablou trist se manifesta HESED, harul lui Dumnezeu, Cel care s-a umilit pe Sine pentru a ne recâștiga inima, pentru a-și cuceri mireasa, cea care a redus la tăcere Vrășmașul (vs. 2).

Am sa rezum acest har, aceasta taină a inimii lui Dumnezeu pentru Biserica Lui, cu o ilustrație a lui Kierkegaard:


"Să zicem ca a fost odată un rege care iubea o fecioara de rând. Regele era un rege deosebit. Nimeni nu îndrăznea sa rostească un cuvânt împotriva sa, fiindcă el avea puterea să zdrobească pe orice nesupus. Si totuși acest rege atotputernic era topit de iubire după o fecioara de rând. Cum putea el sa-și declare iubirea fata de ea? Într-un fel curios, era imposibil tocmai din cauza poziției lui de rege. Dacă ar fi adus-o la palat și ar fi încoronat-o cu podoabe și i-ar fi acoperit trupul cu haine împărătești, ea nu ar fi rezistat precis - nimeni nu îndrăznea sa-i reziste. Dar oare l-ar fi iubit?

Ea ar zice ca îl iubește, desigur, dar ar fi oare adevarat? Sau ar trai cu el de teama, ducând dorul amarnic al vieții pe care o lăsase în urma? Oare ar fi fericită alături de el? Cum ar putea ști? Dacă ar fi dus-o la căsuța ei din pădure în caleașca regala, cu o armata fluturând stindarde viu colorate, s-ar fi simțit și atunci copleșita. Nu dorea sa se supună din teama. Dorea o iubita, o partenera. Dorea ca ea sa uite ca el era rege iar ea o fecioara de rând și dragostea sa unească marea prăpastie dintre ei doi. Pentru ca doar prin iubire inegalitatea poate deveni egalitate" Regele si-a luat haine de cerșetor și a renunțat la tronul Sau pentru a câștiga inima fetei. Întruparea, viata și moartea lui Isus, dau răspuns o data si pentru totdeauna la întrebarea "Ce este inima lui Dumnezeu pentru mine?"(The Sacred Romance)


O ilustrație care surprinde frumos inima lui Dumnezeu pentru noi! Această manifestare a Maiestății Sale, atipică pentru umanitatea căzută, cucerește încă inimi și a cucerit-o și pe a mea!

 
 
 

Comments


Featured Posts
Recent Posts
Search By Tags
Follow Us
  • Facebook Reflection
  • Twitter Reflection
  • Google+ Reflection

© 2016 by Patricea Mitrofan

  • b-facebook
bottom of page