Psalmul 7: Dumnezeul dreptății mele!

Un psalm al lui David, pe care el l-a cântat Domnului din cauza cuvintelor beniamitului Cus.

Psalmul 7

1. Doamne, Dumnezeul meu, în Tine mă adăpostesc!

Izbăvește‑mă de toți prigonitorii mei, scapă‑mă,

2. ca să nu‑mi sfâșie sufletul ca un leu,

să nu mă rupă în bucăți și să nu fie nimeni să mă scape!

3. Doamne, Dumnezeul meu, dacă am săvârșit așa ceva,

dacă este fărădelege pe mâinile mele,

4. dacă am răsplătit cu rău pe cel ce trăia în pace cu mine,

dacă mi‑am jefuit vrăjmașul pe nedrept,

5. atunci fie ca dușmanul să‑mi urmărească sufletul

și să mă ajungă,să‑mi calce viața în picioare

și să‑mi culce gloria în țărână!

Oprire

6. Ridică‑Te, Doamne, în mânia Ta,

scoală‑Te din cauza furiei dușmanilor mei,

trezește‑Te, Dumnezeul Meu, și poruncește o judecată!

7. Adunarea popoarelor să Te înconjoare;

stăpânește asupra ei din înălțime!

8. Să judece Domnul popoarele!

Judecă‑mă, Doamne, si pe mine;

fă‑mi după dreptatea și integritatea mea, o, Preaînalte!

9. Oprește răutatea celor răi și întărește‑l pe cel drept,

Tu, Care cercetezi inimile și rărunchii, Dumnezeule drept!

10. Scutul meu este în Dumnezeu,

Mântuitorul celor cu inima cinstită.

11. Dumnezeu este un judecător drept,

Dumnezeu Se mânie în fiecare zi.

12. Pentru cel care nu se întoarce la Dumnezeu,

El Își ascute sabia,Își încordează arcul și‑l țintește.

13. Lui îi pregătește armele morții,săgeți aprinse îi pregătește.

14. Iată‑l pe cel ce naște nelegiuirea,

concepe necazul și dă naștere înșelăciunii!

15. Sapă o groapă, o adâncește

și cade tocmai el în adâncitura pe care a făcut‑o.

16. Necazul pe care‑l pregătește se întoarce împotriva capului său,

iar violența lui coboară asupra creștetului său.

17. Îi voi mulțumi Domnului pentru dreptatea Lui

și voi cânta spre lauda Numelui Domnului, Cel Preaînalt.

Împrejurările în care a fost scris acest psalm, și reacția lui David la acestea reprezintă un exemplu practic al afirmației lui David "Dumnezeul Dreptății mele" (Psalmul 4:1). Ce îl face pe David să nu își apere singur cauza? Să caute dreptatea la Dumnezeu?

1. David știe că singură Autoritate, singurul Judecător al popoarelor este Dumnezeu ( vs 8)

Dumnezeu este Judecătorul sufletelor noastre. E mai simplu să ne concentrăm și să promovăm latura Lui plină de Dragoste, Milă și Îndurare, care este adevărată, Slavă Lui. Dar El rămâne cel care va judeca popoarele, Cel care va da un verdict asupra a ceea ce este în inimile fiecăruia. Câteva proverbe ale lui Solomon care subliniază acest atribut al lui Dumnezeu:

"Creuzetul este pentru argint și cuptorul este pentru aur,dar Cel ce testează inima este Domnul" (Proverbe 17:3)

"Lumina Domnului pătrunde duhul omului,ea cercetează cea mai tainică parte a ființei lui" (Proverbe 20:27)

"Omului i se par drepte toate căile lui dar Cel ce cântărește inimile este Domnul" (Proverbe 21:2)

2. David este încredințat că Dumnezeu este un judecător Drept (vs. 11)

Cred că ne-ar fi greu să ne ducem la judecată cu o anumită cauza dacă știm că ne ducem în față unui judecător corupt. Dar atunci când știm că cel care judecă este chintesența Justiției, Dreptății, Sfințeniei, Perfecțiunii în care nu există nici schimbare nici urmă de mutare? Și pe lângă latura aceasta dreaptă și sfânta există îndurare în egală măsură. Îndurare și pentru mine și pentru cel care mi-a greșit.

"Domnul este drept în toate căile Sale și plin de îndurare față de tot ce a făcut." (Psalmul 145:17)

Bazat pe aceste două premise (1) Dumnezeu este singurul Judecător și (2) El este un Judecător Drept, David își aduce cauza înaintea Lui cu încredere. David cunoaște caracterul lui Dumnezeu. și pe baza acestei cunoașteri cere o sentința din partea Lui, părerea care cântărește cel mai mult, părerea care contează. Dar, David se supune pe el însuși judecății lui Dumnezeu, căci știe că El nu este părtinitor (vs. 3-5). David este gata să se lase pe el însuși testat, cântărit, cercetat.

"Judecă-mă Doamne și pe mine" (vs8)

Inima smerită a lui David este o lecție frumoasă pentru mine. Oare în conflicte cu alții, caut să mă răzbun, să îmi fac dreptate singură, sau am onestitatea și smerenia să aduc cauza la picioarele Lui și să mă supun mai întâi pe mine însămi testului și cercetării Sale? Poate cauza mea îmi pare dreapta, dar sunt eu gata să aud și părerea Lui despre asta?

Ne stă în fire să aducem acuze altora cu ușurință, pe noi însă ne judecăm cu un alt cântar de mult prea multe ori. Dacă cineva ne greșește nu îl putem ierta cu una cu două, dar dacă noi facem același lucru față de alții suntem ușor pardonabili.

Se întâmplă ceva foarte interesant în momentul în care ne supunem pe noi înșine cercetării lui Dumnezeu. El ne arată natura noastră corupta, greșelile noastră, cât de mult ni s-a iertat și ne schimbă perspectiva și atitudinea față de aproapele care ne-a greșit. Cui i se iartă mult, iubește mult. La toți ai Lui ni s-a iertat mult, dar nu toți realizăm lucrul acesta. Nu spun că greșelile altora trebuie trecute cu vederea, puse sub preș. Există cai înțelepte și edificatoare pentru a expune păcatele, dar niciuna din aceste cai nu implică atitudinea de judecată la adresa aproapelui.

Scriptură spune "Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuși". Acesta ar trebui să fie primul pas în situații de conflict.