top of page
Caută

Ziua 24: Happy Birthday Jesus!

  • Poza scriitorului: Patricea Mitrofan
    Patricea Mitrofan
  • 24 dec. 2017
  • 2 min de citit

Wow cât de repede s-au bifat 24 de zile. Cred că sunt cele mai scurte zile din an.

Când am lucrat ca educatoare la grădiniță colega mea a propus cântecelul de mai jos pentru serbarea de Crăciun. Nu îl știam dar mi s-a părut genial. Copiii chiar au fost încântați de cântecel și a ieșit foarte bine.

De fapt asta e crăciunul, sărbătorirea celei mai importante zile de naștere din istorie. Dacă ziua noastră (sau a tării noastre, a membrilor familiei și prietenilor) este sărbătorita cu fast și cadouri, cu atât mai mult ar trebui sărbătorit Crăciunul. Dar cui sa ii dam cadouri? Normal se dau cadouri sărbătoriților dar ce fel de cadou este potrivit pentru Fiul lui Dumnezeu? Si cum sa îl dăm?

Ne mai luminează putin Evanghelia după Matei capitolul 25 versetele 35-40:


"Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: "Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătita de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând, și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut; am fost străin, și M-ați primit; am fost gol, și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav, și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță, și ați venit pe la Mine. Atunci cei neprihăniți Ii vor răspunde: "Doamne, când Te-am văzut noi flămând și Ți-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ți sete și Ți-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin și Te-am primit? Sau gol și Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniță și am venit pe la Tine?" Drept răspuns, Împăratul le va zice: "Adevarat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut."


Asta a fost dorința mea anul acesta, să ii ofer Domnului meu un cadou de ziua Lui (de fapt toate zilele sunt ale Lui dar ziua de maine este una mai speciala pentru că ne amintim de nașterea Lui). Și Îi mulțumesc Lui pentru susținerea lui Andu în proiectul acesta și a mămicilor care au cumpărat la târg și în afara lui. Împreună am reușit să ajutam pe frații din Africa neînsemnați în ochii unora dar speciali în ochii Lui.

Cred că fiecare dar este prețios în ochii Lui (o colindă la un orfelinat, spital sau închisoare, o vorbă caldă și o îmbrățișare copiilor bolnavi de cancer, un sfat plin de dragoste pentru o persoana care are nevoie, un dar pentru o familie săracă, o vizita la un bolnav sau disponibilitate pentru aproapele în nevoie).


Cu toate astea, darul nu este complet dacă nu ma ofer pe mine în totalitate Lui - dacă nu ii ofer lui gândurile, vorbele, acțiunile și tot ce ma definește, dacă ceea ce ofer nu vine dintr-o motivație corecta, dintr-o inimă corectă.

Darul nu are valoare veșnică dacă nu mă las cu totul transformată în gândirea mea de învățăturile Lui! Doamne ajută-ne!

SĂRBĂTORI FERICITE ALĂTURI DE SĂRBĂTORIT!!!

Comments


Featured Posts
Recent Posts
Search By Tags
Follow Us
  • Facebook Reflection
  • Twitter Reflection
  • Google+ Reflection

© 2016 by Patricea Mitrofan

  • b-facebook
bottom of page