Echilibrul

Desi era vorba de Jurnal de Handmade, ultimele trei saptamani au fost numai despre Handmade, lasand jurnalul pe mai tarziu. Asadar am lucrat la inca doua Carticele Senzoriale (Quiet Books) pentru un baietel de data aceasta si m-am ambitionat sa le termin intr-un timp scurt, sa nu imi pierd elanul.

Zilele astea am revazut un film mai vechi „Equilibrium” care are o idee foarte interesanta.

Dupa un razboi care a distrus aproape intreaga civilizatie s-a creat un „antidot” care elimina emotiile unui om, asta pentru a distruge ura, invidia, lacomia si tot ce a dus de fapt la razboaie. Problema era ca o data cu eliminarea sentimentelor negative se duceau si cele pozitive (iubirea, fericirea, aprecierea elementelor estetice...). Pana la urma personajul principal, aparator al ideii de ordine prin administrarea antidotului, ajunge sa nu isi mai ia cateva doze. Incepand sa traiasca din nou emotii frumoase, el se revolta impotriva conducerii pentru ca ajunge la concluzia ca eliminarea sentimentelor pozitive este un pret prea mare. Solutia ar fi ca omul sa aleaga sa isi controleze propriile emotii si nu sa le elimine total.

Cred ca definitia echilibrului – determinat de doua procese opuse care se desfasoara cu aceeasi intensitate – nu presupune eliminarea proceselor in sine ci tinerea lor sub control (in cazul emotiilor - autocontrol).

Dar daca nu poti de unul singur sa ajungi la echilibru, cum se insinueaza in film?

Aici intervin o multime de dezbateri filosofice, si sunt suficiente persoane avizate sa abordeze subiectul pe larg, dar m-a provocat filmul acesta si experientele din ultimele saptamani sa scriu cateva pareri personale.

Chiar am observat ca lupta pentru un echilibru (nu neaparat al emotiilor) este reala: in viata personala vs profesionala, in alimentatie si sanatate... De exemplu in liceu si facultate am functionat la extreme o perioada. Cand aveam de invatat pentru teze, bac, examene nu ma puteam organiza din timp, sa invat cate o ora pe zi. Lasam totul pentru cateva zile si cu niste cola si nes ieseam la lumina cumva. Pana la urma am dat-o in bara la un examen si atunci am luat hotararea ca pana la restanta sa lucrez cate o ora pe zi (lucru de care m-am tinut). Când am avut cateva kilograme in plus, nici aici nu reuseam sa îmi echilibrez alimentatia: ori eram super drastica si o dadeam în înfometare, ori nu mai tineam cont si masa mea se transforma in cateva napolitane Joe, cola si alte minuni. Abia cand m-am lasat de cure am slabit :))) - secretul a fost sa mananc de toate dar moderat, si sa fac din moderatie un mod de viata nu un eveniment. Suna usor, dar in toate domeniile a fost o lupta foarte grea, si am luat-o de multe ori de la inceput.

Cred ca aceasta lupta, cu tine insuti, este una dintre cele mai grele lupte.

Aceasta lupta, cu echilibrul, a fost marea provocare ultimele zile, mi-a fost greu sa lucrez o ora-doua pe zi in atelierul de croitorie, o ora sa fac curatenie, o ora sa ies cu copiii, alta ora sa gatesc, dorm, citesc, relaxez la un film.... A fost mai bine ca o zi sa lucrez de dimineata pana seara la o carticica, o zi sa o petrec mai mult afara cu copiii, o zi sa imi spal toate geamurile, dulapurile, usile (curatenia mea de Paste s-a transformat in curatenie de Inaltare pana la urma), alta zi sa ma relaxez la un joc cu prietenii....

Problema ar fi mult mai mica daca nu ar depinde alte persoane de mine, dar cand ai familie, deja nu iei decizii doar pentru tine, si lipsa ta de disciplina se rasfrange asupra copiilor tai si a partenerului de viata. Si aici vorbesc doar de consecinte pamantesti. Daca vorbim de viata vesnica deja intervine ceva mai presus de tine si familia ta, de pamantesc si imediat. Ceea ce faci sau nu faci acum are rezonanta in eternitate. Tanjesc dupa echilibru, balanta, ordine, autocontrol, infranare dar cateodata ma lupt cu morile de vant si parca totul in mine si in jurul meu e dominat de haos.

Care ar fi solutia? Exista vreo speranta ca omul sa ajunga la autocontrol, la un echilibru perfect?

In momentul acesta imi vine in minte un pasaj din cartea Romani:

„Gasesc dar în mine legea aceasta: când vreau sa fac binele, raul este lipit de mine. Fiindca dupa omul dinauntru îmi place Legea lui Dumnezeu, dar vad în madularele mele o alta lege, care se lupta împotriva legii primite de mintea mea si ma tine rob legii pacatului, care este în madularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine ma va izbavi de acest trup de moarte?…Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… (capitolul 7, versetele 21-25)

Nu o sa incep un studiu amanuntit pe aceste versete, mi se par destul de dificile, si se poate discuta mult pe marginea lor despre identitatea omului despre care se vorbeste (regenerat, neregenerat, in curs de regenerare...) dar dupa toata aceasta lupta launtrica se ajunge la concluzia salvatoare:

MULTUMIRI FIE ADUSE LUI DUMNEZEU PRIN ISUS HRISTOS, DOMNUL NOSTRU! Ce greutate in cateva cuvinte, cata speranta sa stii ca prin El echilibrul este posibil – da cu suisuri si coborasuri aici pe pamant, dar un ECHILIBRU PERFECT sus.