Ode to my mom!

Nici nu stiu cu ce sa incep si cu ce sa termin in a-ti multumi pentru felul in care ai inteles tu sa fii mama. Cred ca am inceput sa pricep mai bine rolul, sacrificiul, perseverenta... intr-un cuvant dragostea ta abia din Ianuarie 2014, cand am inceput si eu aventura de mamica.

Cand eram mica credeam ca asa te-ai nascut tu, sa fii mama, nu prea imi inchipuiam ca ai fost si tu copila, adolecenta, tanara cu vise, pasiuni si dorinte.... tu erai doar.... MAMA. Desi ai zice ca te-ai nascut mama, totusi cred ca si pe tine te-au luat pe nepregatite multe situatii din viata de mama si totusi ai reusit sa depasesti necunoscutul cu brio. Si stiu ca si tu ti-ai pierdut cumpatul si ai mai gresit in unele situatii, dar tocmai asta te face un exemplu demn de urmat. Daca erai un personaj perfect, rupt de realitate credeam ca e imposibil sa ajung la standardul tau, dar faptul ca desi ai avut slabiciuni ti-ai revenit, ai mers mai departe si ai avut rezultate bune, asta imi spune ca „se poate!”.

Cand am simtit primele miscari ale Sofiei in burtica am inteles ce ai simtit tu cu fiecare copil al tau. Cand am trecut prin „durerile nasterii”, gandul ca tu ai trecut de noua ori pe acolo mi-a dat curaj sa pot face fata la tot ce inseamna travaliu si nastere. Cand mi-am tinut copiii prima oara in brate, am inteles ce ai trait tu. Cand m-am trezit de „n” ori pe noapte datorita colicilor, dintilor, visurilor urate am inteles sacrificiul tau. De multe ori ma simt epuizata de zici ca nu am mai dormit de 3-4 ani, si atunci ma gandesc la tine si imi spun „mama nu a dormit cel putin 20 de ani asa ca nu se moare din atata”. Cand piticii se cearta intre ei si trebuie sa fac pe mediatoarea, impaciutoarea si educatoarea cu ei, imi zic: mama s-a descurcat cu mai multi si am iesit toti bine (zic eu :) ) asa ca o sa reusesc si eu. Inca nu am ajuns la nivelul tau, si nici nu cred ca o sa ajung vreodata dar esti cel mai bun model de mama.

Nu stiu ce inseamna sa stai cu un copil internat in spital in timp ce alti trei sunt acasa singuri cu tati, sa duci copiii la scoala, cu inca doi-trei mai mici prin carut in brate si de mana, sa faci teme cu ei si sa verifici fiecare cuvintel desi mai ai un bebe care plange, si unul care vrea atentie, sa ii inspiri sa invete bine si sa fie „cap nu coada”, sa ajunga sa faca facultati, sa isi intemeieze propriile familii, dar stiu ca tu ai reusit si cred ca voi reusi si eu. Iti multumesc ca mi-ai dat viata, ca m-ai alaptat, imbratisat, alinat, ca ai stat pe holurile spitalului in rugaciune pentru mine, iti multumesc pentru fiecare pagina din caietul de teme rupta - scrisul tot urat a ramas dar m-ai invatat sa peseverez si sa imi depasesc limitele puse de mine sau altii. Iti multumesc ca mi-ai insuflat valori eterne cum ar fi: evlavia, simplitatea inimii, sarguinta, harnicia, perseverenta, darnicia, sacrificiul, mila si bunatatea. Nici acum nu pot intelege cum de mai aveai energie sa te mai implici si in alte proiecte voluntare („cantina saracilor”, lectii cu copiii defavorizati....) dupa ce faceai curatenie, mancare, teme cu noi....

Dar mai presus de orice multumire, ITI MULTUMESC CA AI FOST UN INDRUMATOR CATRE DUMNEZEU. Asta este mostenirea cea mai de pret pe care mi-ai dat-o. Iti multumesc ca ai fost un exemplu de urmas a lui Hristos, ca ai avut pasiune pentru studiul Bibliei, ca te-ai rugat pentru mine si fiecare copil al tau. Ca ai pus in practica credinta ta, si noi copiii tai am putut vedea acest lucru in tine. La toate de mai sus, tati a avut un rol la fel de important dar acum e vorba de tine :) va veni si randul lui.

Cum scriam mai sus, nu stiu cum sa termin sa iti multumesc, asa ca nu voi termina, o sa las lista deschisa pentru alte ocazii :) Dar te voi lasa cu un filmulet mai amuzant de la toti copiii tai care sunt intru totul de acord cu ce am scris mai sus: